19/10/2012

Revanşa


Julius Constantinescu
 

Una dintre temele predilecte ale filmelor western este celebra problemă rămasă nerezolvată de 20 de ani. Indiferent de intrigă, e imposibil că, undeva spre finalul filmului, să nu iasă la lumina vreo poveste dubioasă, veche de vreo 20 de ani, care trebuie neapărat rezolvată înainte de generic.

În linii mari, personajul principal aterizează într-un orășel prăfuit din Far West, îl face arşice pe mafiotul local, care-i teroriza pe localnicii cinstiți, își încropește o mică fermă și se însoară cu cea mai mişto şi de treabă tipă din oraş. Eventual îi toarnă și vreo doi plozi, asta dacă nu cumva e atât de cumsecade încât să-i crească fetele făcute cu vreun pistolar voiajor, care a părăsit-o acu’ 10 ani.

Taman când lucrurile intră pe făgașul normal, era şi el în rândul lumii, ce să vezi? În orășelul respectiv începe să circule un zvon despre un pistolar nomad, care tocmai trece prin apropiere. “E un tip înalt, cu pielea măslinie și o cicatrice mare sub ochiul drept?”, întreabă omul nostru la saloon. Află că da, după care părăsește gânditor cârciuma. “Băi, să știi că ăștia doi se cunosc”, își dă barmanul o palmă peste frunte.

Omul nostru se duce glonț acasă, își scoate pistoalele de la naftalina, pune șaua pe cal și-i spune nevesti-sii senin, ca şi cum s-ar duce după pâine, că nu mai e: “Dragă, am o problemă nerezolvată din tinerețe. Lipsesc câteva zile”.

Carevasazică, acum mult timp, doi oameni care se urau au reuşit să scape cu viață. După 20 de ani, amândoi se străduiesc să îndrepte această greșeală.

Acum, vă rog să vă puneţi niţel în pielea femeii. Stai cu el în casă, crezi că-l cunoşti, poate aţi făcut şi un credit împreună să mai cumpăraţi nişte pământ de pe care au fost goniţi indienii, şi, brusc, afli că ăsta a tândălit-o 20 de ani cu o treabă. Păi ăsta-i om să te bazezi pe el? Te mai poţi aştepta să repare vreodată o amărâtă de ţeavă care curge, dacă nici pentru duşmanul lui de moarte nu s-a ridicat din pat? Poţi tu să mai pleci liniştită la muncă, lăsându-i un post-it pe masă: “Iubi, du-te tu la băcănie azi că eu vin târziu, mă duc la croşetat cu fetele, şi dacă treci pe la prăvălie ia şi nişte cartuşe de carabină, că nu mai sunt”?

Degeaba omul nostru îl împuşcă pe ticălos, pe muzică de Ennio Morricone, şi se întoarce liniştit acasă, la nevastă, finalul filmului nu poate înşela pe mineni: ea nu va mai avea niciodată pe deplin încredere în el. Cu timpul, poate chiar vor divorţa.

De altfel, probabil că toţi beţivii ăia din saloon au fost pe vremuri nişte pistolari respectaţi, care şi-au pierdut la un moment dat încrederea nevestelor şi au divorţat. Pare logic – doar au ajuns vai de capul lor.