28/09/2016

Hogan P/V 2017 – 30 de ani de easy chic

Brand-ul casual chic italian, Hogan, sărbătoreşte anul acesta 30 de ani de la fondare. Istoria sa centrată pe accesorii, în mod specific pantofi sport, cuprinde în prezent şi o dimensiune ready-to-wear. Şi, cu ocazia show-ului colecţiei feminine primăvară-vară 2017, a decis să celebreze statutul său de pionier şi, astăzi, trendsetter în materie de ceea ce autodefineşte drept ‘’casual luxury’’.

Dedicat parcursului său în modă, Hogan a reinterpretat primul său model de pantof sport, Traditional86, îmbogăţindu-l cu elemente grafice vibrante. Şi, ancorat în prezent, a prezentat un nou model de sneaker, denumit H320 şi purtând stindardul minimalismului.
Dacă, în ceea ce priveşte Hogan, accesoriile primează, trebuie menţionate şi rucsacurile coordonate cu print-ul floral al revăzutului sneaker Traditional86.

Piesele vestimentare au fost, în cuvintele echipei creative a brand-ului, ‘’a Pop-Glam affair’’. Aparţinând look-ului urban de fiecare zi, fustele mini, top-urile de inspiraţie sportivă, bomber jackets, chiar şi cămăşile, sacourile şi pantalonii ampli se vor integra perfect în garderobele multora dintre noi.

Paleta dominată de alb şi negru şi monocromia punctată ocazional de tartan şi de dinamismul print-ului floral facilitează această versatilitate şi reîntăreşte caracterul destructurat al acestei colectii casual.

Materialitatea – fie că este vorba despre mătase, despre piele sau despre ţesături inovatoare, tehnice – vine să susţină alfabetul urban al pieselor cu un atribut tipic modei italiene, şi anume atenţia şi predilectia pentru materialele de calitate.

Hogan #MFW SS17

Dacă v-a plăcut articolul, găsiți lumea incitantă Fashion avec Passion şi pe Twitter şi Instagram.

Fotografii: Hogan