14/01/2014

4 statistici si multa iubire Tiffany: Vei fi ceruta in casatorie de Sfantul Valentin?

O lună până la Sfântul Valentin şi încă nu eşti sigură dacă vei fi cerută în căsătorie? Ei bine, ar fi câteva indicii, întrebări şi declaraţii care ar putea să te aducă mai aproape de un răspuns…

Tiffany & Co. Valentine's Day

1. In Statele Unite, statisticile spun că pentru fiecare femeie sub 30 de ani necăsătorită există 1,2 burlaci din aceeaşi grupă de vârstă. Uneori numerele chiar reuşesc să fie mai optimiste decât realitatea, aşa-i?

2. Coroboraţi datele de mai sus cu vârsta media la prima căsătorie de 26,6 ani pentru femei şi 28,6 la bărbaţi… Sunt aproape sigură că dezlegarea stă în găsirea semnificaţiei acestui ,6 repetitiv!

3. Ajustaţi cu procentajul bijuteriilor din totalul cadourilor de Valentine’s, de 17,3%… Măcar avem şanse de aproape 1 la 5 să primim un pandantiv, să putem privi partea plină a paharului de şampanie pe fundul căruia nu a fost niciun inel de logodnă.

4. Şi cu numărul dătător de speranţă de 6 milioane de americani care plănuiesc sau aşteaptă să fie ceruţi în căsătorie! Datele sunt pentru 2012 şi 2013, nu uitaţi să luaţi în calcul şi acest factor – numai dacă rezultatul nu este cel dorit, desigur 😉

Ceva mai sigură decât până acum? Eu una aş fi încă mai optimistă de atât: m-aş lăsa inspirată de – cine altcineva decât – Tiffany şi mi-aş dori numai să îmi spună ,,Tu îmi faci inima să cânte!’’

 

Dacă v-a plăcut articolul, găsiți lumea incitantă Fashion avec Passion şi pe Twitter şi Instagram.

 

Fotografie: Tiffany & Co.